Putin, ‘mai tare’ decât Stalin și Lenin: referendumul care îl pune la Kremlin pe viață, votat

de: Alexandru Puiu
02 07. 2020

În urma unui referendum desfășurat pe parcursul ultimei săptămâni, Vladimir Putin a câștigat prin constituție dreptul de a rămâne la Kremlin până în 2036.

Dacă va trăi până în 2036, Putin va deveni cel mai longeviv lider de la Moscova, reușind să-i depășească pe Stalin sau Lenin, cei mai reprezentativi lideri comuniști ai secolului trecut din lume. Aceasta este consecința unei vaste reforme constituționale care a fost votată prin referendum de către ruși.

Referendumul a fost considerat de opoziție o manevră a lui Vladimir Putin de a-și menține și crește puterea și controlul pe care le are asupra țării. Rușii au fost de acord cu schimbările constituției Rusiei în proporție de 74,1% dintre cei care s-au prezentat la vot. Rata participării la referendum a fost de 65% din populația țării cu drept de vot.

Pe lângă facilitarea președinției lui Putin până în 2036, noul referendum a introdus în constituție principiile sale conservatoare. Dintr-un punct de vedere, întregul referendum a fost doar o formalitate, Rezultatul scrutinului era de aşteptat, din moment ce reforma a fost aprobată de parlament la începutul anului iar noul text al Constituţiei se găseşte deja de vânzare în librării.

Vladimir Putin le-a cerut marţi ruşilor să garanteze „stabilitatea, securitatea şi prosperitatea” ţării pe care se laudă că a scăpat-o de haosul post-sovietic. Inițial, scrutinul a fost prevăzut iniţial pentru 22 aprilie, dar a fost însă amânat din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru a evita o afluenţă prea mare în secţiile de vot fără a afecta participarea, el s-a desfăşurat o săptămână, de pe 25 iunie până pe 1 iulie.

Cel mai important amendament îl vizează pe Putin. Acesta îi acordă liderului de la Kremlin posibilitatea  de a rămâne în funcție încă două mandate în plus, până în 2036. În opinia sa, aceasta este o necesitate, pentru a nu se mai pierde timpul cu ”căutarea posibililor succesori”, în cuvintele lui Vladimir Putin.

Alte revizuiri adoptate prin acest referendum întăresc prerogativele prezidenţiale, cum sunt numirile şi destituirile de judecători. La aceasta se adaugă o indexare a pensiilor, „credinţa în Dumnezeu” înscrisă în Constituţie, la fel şi căsătoria ca instituţie heterosexuală. Copiii sunt înscrişi ca „prioritatea cea mai importantă a politicilor publice”, iar statul trebuie să le insufle „patriotismul, civismul şi respectul strămoşilor”.